O provocare tehnologică fără precedent
La începutul programului spațial Apollo, computerele vremii erau niște „monștri” de dimensiunile unei camere, care consumau cantități uriașe de energie. Provocarea inginerilor de la MIT Instrumentation Lab (conduși de Eldon Hall) și NASA a fost să creeze un computer ultra-compact și extrem de fiabil, capabil să fie integrat la bordul capsulei spațiale. AGC cântărea 32 de kilograme, avea doar 36K de RAM și 2K de ROM, dar a reușit să ghideze 27 de oameni pe orbita Lunii și să-i aducă înapoi în siguranță. Era format din două părți: o mică tastatură (foto sus) pentru astronauții din interiorul modulelor de comandă și lunar și o unitate logică separată (foto jos), puțin mai mare.
Pionieratul Circuitelor Integrate (IC)
AGC a fost primul computer din lume care a utilizat circuite integrate din siliciu (porți logice NOR). Pentru a reduce riscurile și costurile, echipa a decis să folosească un singur tip de cip simplu pentru toate circuitele. La vârful producției, programul Apollo achiziționa aproximativ două treimi din întreaga aprovizionare globală de circuite integrate din acea perioadă, oferind un impuls masiv întregii industrii de semiconductori.
Capacități tehnice limitate, dar ultra-eficiente
Prin comparație cu standardele actuale (cum ar fi un smartphone), AGC era extrem de simplu, având o putere comparabilă cu cea a unui prăjitor de pâine modern sau a computerelor personale de la sfârșitul anilor '70 (ex: Apple II). Avea o memorie RAM de doar 2K și o memorie fixă (ROM) de 36K, numită „core rope memory” (memorie cu miez magnetic împletit). Software-ul era literalmente împletit manual cu fire prin inele magnetice, ceea ce însemna că orice eroare de cod (bug) devenea permanentă din punct de vedere fizic dacă nu era rescrisă hardware.
Sistemul de operare și interfața DSKY
Deoarece nu existau tehnici de programare preexistente pentru un astfel de proiect, codul a fost scris de la zero în limbaj de asamblare. S-a folosit un sistem de operare inovator, bazat pe prioritizarea sarcinilor în timp real. Astronauții comunicau cu AGC prin intermediul unei interfețe numite DSKY (Display and Keyboard), o tastatură numerică simplă (foto sus) unde introduceau comenzi sub formă de coduri formate din „Verbe” (acțiuni) și „Noun-uri” (substantive/obiecte).
Rolul crucial în misiune
Pe fiecare misiune Apollo existau de regulă astfel de computere (în Modulul de Comandă și în Modulul Lunar), ele controlând sistemele de propulsie, orientarea giroscopică (IMU) și radarele. Datorită fiabilității sale extreme și gestionării inteligente a erorilor, AGC a trecut cu brio peste momente critice (precum faimoasele alarme „1202” și „1201” din timpul coborârii modulului Apollo 11, când computerul a supraîncărcat dar a continuat să ruleze cu prioritate maximă comenzile vitale pentru aselenizare).
Dincolo de reușita istorică a aselenizării, AGC a provocat o schimbare radicală în tehnologia computerizată, punând bazele microelectronicii moderne și a calculatoarelor portabile de care ne bucurăm astăzi.
